Cultura japoneza

Japonia traditionala este tot atit de departe de imaginatia noastra ca si distanta care ne separa fizic de Tara Soarelui Rasare.
Singura deosebire este urmatoarea – ceea ce noi ne imaginam, nu se masoara in kilometri, ci in grade si nuante de sensibilitate.
Datorita izolarii geografice a Japoniei, modul in care cultura nipona s-a exprimat a fost perceput secvential, fragmetat si nu ca o unitate de structura. Unitatea structurala provine in acest caz dintr-o unitate a contrariilor.
Intr-adevar, aceasta teza este un loc geometric transpus literar, centrat pe cuvintul “contrast”.
Astfel, secolul al XI-lea d.Hr., cind in alte parti ale lumii statele erau in curs de formare, gaseste Japonia cu o literatura clasica, intr-un stat unitar si centralizat.

Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole.
Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta, privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.

Pe plan religios, in secolul al VI-lea d.Hr., in Japonia patrunde budismul. Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului.
Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistind si astazi, intr-o armonie tipic nipona.

Dupa epocile istorice cunoscute sub numele de Kamakura si Muromachi, Japonia ajunge in pragul dezastrului din cauza de numeroaselor razboaie civile.
In anul 1600 insa, dupa batalia de la Sekigahara, Shögun-ul Tokugawa Ieyasu unifica Japonia si instaureaza pacea feudala pentru aproape trei secole (1603-1868).
Pacea feudala, sinonima cu era Tokugawa (Edo), va marca decisiv cultura si traditia japoneza. La inceputul acestei perioade istorice (in anul 1639) Shögunul Tokugawa Iemitsu, impune izolarea Japoniei prin ruperea legaturilor cu toate tarile straine. Japonia renunta astfel la legaturile cu lumea exterioara si se inchide in ea insasi.
Acest efort de repliere interioara reprezinta geneza unei culturi unice ce se caracterizeaza prin introspectie, interiorizare si trairea acuta a temporalitatii.
Conceptul de “Vid” asociat budismului Zen patrunde in toate compartimentele vietii, proiectia sa in cultura japoneza fiind determinanta.
Elementele de arhitectura, eticheta, arta gradinaritului, ceremonia ceaiului, poezia, teatrul urmeaza o cale, “Dö”, fiind ridicate la nivel de arta printr-o formalizare extrema.

Sarbatorile, ceremomiile, vestimentatia, bucataria specifica, transpun si transfigureaza viata de zi cu zi intr-o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita doar de japonezi.

Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepind cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.

Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona.
Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcusul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime. Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato.
Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix, dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.
Profesorul de filozofie Tetsure Watsugi explica aceasta stare de lucruri astfel:
“A aborda o alta cultura este ca si cum ai asista la o piesa de teatru Kabuki, unde ego-ul fiecarui actor este ascuns de o masca. Cealalta cultura este masca, iar realitatea din spatele mastii este altceva, de origine japoneza.”